Un tânăr de 25 de ani a fost condamnat la 23 de ani de închisoare pentru omorul unei femei care presta servicii sexuale contra plată. Potrivit Procuraturii Generale, după comiterea crimei, acesta ar fi încercat să inducă anchetatorii în eroare și ulterior ar fi fugit din Republica Moldova.
Pentru a induce în eroare organele de drept, bărbatul ar fi înscenat un suicid, provocând tăieturi la mâna victimei cu un obiect tăietor-înțepător. Totodată, pentru a șterge urmele infracțiunii, acesta ar fi inundat apartamentul. Ulterior, suprafețele din apartament le-a prelucrat cu spirt și alte soluții farmaceutice.
După comiterea faptei, învinuitul a părăsit teritoriul Republicii Moldova, utilizând un pașaport fals, însă ulterior a fost localizat și repatriat dintr-o țară a Uniunii Europene.
Pe parcursul urmăririi penale și judecării cauzei, acesta nu și-a recunoscut vinovăția.
Sentința este cu drept de apel, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție, potrivit legii, până la devenirea definitivă a hotărârii”, notează PG.