Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost depistat în noaptea trecută conducând sub influența drogurilor pe strada Mihail Sadoveanu din sectorul Ciocana al capitalei. Ofițerii de patrulare au observat că șoferul unui autoturism Ford se deplasa neuniform în trafic și l-au oprit pentru verificări.
Conducătorul auto a fost dus la Dispensarul Republican de Narcologie, unde a fost supus testului pentru consum de substanțe stupefiante. Rezultatele expertizei au arătat prezența urmelor de marijuana și amfetamină în organismul său.
Autoturismul a fost transportat la parcarea specială, iar tânărul este cercetat penal pentru conducerea sub influența substanțelor narcotice. Conform legislației în vigoare, pentru această infracțiune se poate aplica o amendă de până la 125.000 de lei, pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 3 ani și anularea dreptului de a conduce.