Summitul NATO a început la Haga, cu participarea liderilor internaționali și a președintelui României, Nicușor Dan. El se desfășoară în perioada 24 - 25 iunie. Este prima prezență a lui Nicușor Dan la un summit NATO în calitate de șef al statului. În prima zi a summitului NATO de la Haga, discuțiile au început deja, iar secretarul general al Alianței i-a transmis lui Donald Trump, înainte ca acesta să ajungă în Olanda, că toți membrii au fost de acord să semneze un angajament oficial privind creșterea cheltuielilor pentru apărare până la 5% din PIB, transmite Mediafax
Fotografia de grup a liderilor NATO, la finalul primei zile a summitului
Sursa foto: Reuters
Liderii NATO, inclusiv președintele american Donald Trump, secretarul general al alianței Mark Rutte, premierii Marii Britanii și Franței, Keir Starmer și Emmanuel Macron, președintele Turciei Recep Tayyip Erdogan, precum și președintele României, Nicușor Dan, au participat la fotografia oficială de grup realizată în fața Palatului Huis ten Bosch, după dineul oferit de regele Willem-Alexander și regina Maxima ai Țărilor de Jos.
Trump a sosit la dineul NATO
Președintele american, Donald Trump, a ajuns în mod oficial la dineul privat pe care îl va avea alături de restul liderilor NATO, conform agendei oficiale, la Palatul Regal, din Haga.
Dineul privat este găzduit de Regele Willem-Alexander și Regina Maxima ai Țărilor de Jos, la Palatul Regal Huis ten Bosch din Haga.
Sosirea liderilor de stat și de guvern la palatul din Haga a început în jurul orei 19:00, ora locală (20:00 ora României). Donald Trump, deși a aterizat în Haga cu aproximativ o oră înainte, a ajuns la recepție abia pe la 20:40, cu o întârziere de peste o oră și jumătate față de ceilalți invitați.
Întâlnire așteptată între Trump și Zelenski în Olanda
Donald Trump urmează să se întâlnească cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski în timpul vizitei sale scurte în Olanda.
Cei doi au avut o discuție tensionată în februarie, la Casa Albă, când vicepreședintele american JD Vance l-a acuzat pe Zelenski că nu i-a recunoscut meritele lui Trump pentru sprijinul acordat Ucrainei în apărarea împotriva Rusiei.
Deși Ucraina nu este stat membru NATO, Zelenski nu va participa oficial la summit. Totuși, potrivit unor surse, o întâlnire între el și Trump ar putea avea loc chiar din seara zilei de marți, relatează The Guardian.
Agenția Reuters transmite că Zelenski dorește să discute cu Trump despre livrări importante de armament, în special sisteme Patriot, dar și despre noi sancțiuni și alte forme de presiune asupra liderului rus Vladimir Putin.
În marja summitului, în cadrul unui forum dedicat industriei de apărare, Zelenski le-a transmis liderilor NATO din Europa că, în cazul în care Rusia nu este oprită, aceștia ar putea deveni următoarele ținte.
„Rusia plănuiește chiar noi operațiuni militare pe teritoriul NATO”, a declarat el.
Zelenski cere statelor europene din NATO să aloce 0,25% din PIB pentru sprijin militar acordat Ucrainei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a solicitat marți, în cadrul summitului NATO de la Haga, ca țările europene membre ale Alianței să aloce minimum 0,25% din PIB-ul lor pentru sprijin militar acordat Ucrainei.
El a argumentat că Ucraina se confruntă cu o agresiune rusă care, în opinia sa, pune în pericol securitatea întregii Europe, potrivit agenției EFE.
Ulterior, marți, el a transmis același mesaj pe pagina sa de X, printr-o postare.
https://twitter.com/ZelenskyyUa/status/1937573053875310665?ref_src=twsr…
VEZI ARTICOLE