Statele Unite nu vor mai finanța direct războiul din Ucraina, a declarat duminică vicepreședintele JD Vance, într-un interviu acordat Fox News. Anunțul vine cu doar câteva zile înainte de summitul planificat pe 15 august în Alaska, unde Donald Trump și Vladimir Putin ar urma să discute despre viitorul conflictului ruso-ucrainean, scrie adevărul.ro
Foto: epa-efe
„Am terminat cu finanțarea afacerilor militare din Ucraina. Vrem să ajungem la o soluționare pașnică a acestei chestiuni”, a declarat Vance, subliniind că Washingtonul își dorește un acord bazat pe linia actuală a frontului, chiar dacă „ambele părți vor fi probabil nemulțumite” de compromisurile la care s-ar putea ajunge.
Vance a confirmat că SUA lucrează la coordonarea discuțiilor dintre Trump, Putin și, eventual, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă a apreciat că o întâlnire Putin–Zelenski înainte de summit ar fi puțin productivă. „Condamnăm invazia și nu ne place situația actuală, dar trebuie realizată pacea – iar singura modalitate de a face acest lucru este să ne așezăm la masă și să discutăm”, a adăugat vicepreședintele.
La începutul acestei săptămâni, Kremlinul a propus un acord de încetare a focului în schimbul controlului asupra estului Ucrainei, cea mai fierbinte zonă a frontului. Propunerea a stârnit reacții vehemente din partea liderilor europeni, care au subliniat că orice soluție trebuie să protejeze interesele de securitate ale Ucrainei și Europei.
Vance a mai precizat că SUA nu se opun ca europenii să cumpere arme americane pentru a sprijini Ucraina, dar nu vor mai suporta singuri povara financiară a conflictului: „Ceea ce le-am spus europenilor este că problema este în curtea voastră. Dacă vă pasă atât de mult de acest conflict, ar trebui să fiți dispuși să jucați un rol mai direct și mai substanțial în finanțarea acestui război”.
Donald Trump a susținut că Rusia și Ucraina sunt aproape de un armistițiu care ar putea pune capăt conflictului de trei ani și jumătate, sugerând că ar putea fi vorba de cedarea unor teritorii de către Ucraina. Discuțiile privind un posibil schimb teritorial sunt așteptate să continue în zilele următoare, însă nu este clar ce ar oferi Rusia la schimb.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat pentru presa americană că, în discuție, ar putea fi inclusă o recunoaștere de facto a teritoriului controlat de Rusia, dar nu și una de drept. „Trebuie să recunoaștem, în acest moment, că Rusia controlează o parte din teritoriul Ucrainei. Întrebarea va fi cum mergem mai departe după un armistițiu, inclusiv ce înseamnă acest lucru în materie de garanții de securitate pentru Ucraina”, a precizat Rutte.