Strada 31 August 1989 din centrul Chișinăului va fi reparată: proiect finalizat și avizat, lucrările urmează să fie finanțate de Primărie

19/12/2025 -11:51
Imagine

Tronsonul de drum de pe strada 31 August 1989, din inima Chișinăului, va fi reparat, a dat asigurări ministrul Culturii, Cristian Jardan. Proiectul de reabilitare este finalizat, avizat și pregătit pentru implementare, urmând ca etapa de execuție să fie finanțată de autoritățile municipale.

Ministrul Jardan a precizat că, încă din luna martie a acestui an, Ministerul Culturii a emis toate avizele necesare pentru începerea lucrărilor, iar instituția și-a îndeplinit integral atribuțiile fără a exista vreun conflict cu Primăria. „Mă bucur că, într-un final, această stradă va fi reparată de Primărie, cu păstrarea caldarâmului și a funcționalității pietonale, așa cum am convenit împreună”, a declarat oficialul.

Totodată, Cristian Jardan a menționat că, în cazul în care vor exista în continuare dificultăți legate de finanțare, Ministerul Culturii sau Guvernul ar putea analiza posibilitatea de a prelua acest segment de drum pentru a-l duce la bun sfârșit.

Caldarâmul istoric de pe strada 31 August 1989 a fost descoperit în martie 2023, în timpul lucrărilor de reabilitare a carosabilului. Specialiștii au stabilit că pavajul datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea (anii 1869–1870), fiind una dintre cele mai vechi structuri de acest tip păstrate în capitală. Descoperirea a impus sistarea temporară a lucrărilor și realizarea unui studiu arheologic, urmat de avizarea proiectului de către Consiliul Național al Monumentelor Istorice.

Tronsonul de drum dintre străzile Alexandr Pușkin și Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni a rămas închis circulației timp de aproape trei ani, devenind un punct sensibil în centrul orașului. Deși proiectul de reabilitare cu păstrarea caldarâmului a fost avizat, lucrările nu au fost reluate până în prezent, în așteptarea alocării fondurilor necesare pentru finalizarea intervenției.

Cristian Jardan a subliniat că proiectul nu presupune costuri mari și că Ministerul Culturii este direct interesat de finalizarea acestui tronson, deoarece majoritatea instituțiilor de pe această stradă – Muzeul Național de Istorie și Muzeul Național de Artă – aparțin ministerului. În prezent, accesul la aceste instituții este practic blocat.

Insert Embed Code

Singurul pas rămas este alocarea fondurilor necesare de către Primăria Chișinău, pentru ca lucrările să poată începe cât mai curând.