Rusia a prezentat în premieră, printr-un reportaj propagandistic difuzat de postul militar Zvezda, ceea ce numește „cea mai mare și mai secretă fabrică de drone din lume”. Complexul se află în parcul industrial Alabuga, din Kazan, și produce lunar peste 5.000 de drone kamikaze de tip Geran-2 – versiunea rusească a Shahed-136, model iranian folosit pe scară largă în atacurile asupra Ucrainei.
În imagini apar adolescenți ruși, unii de doar 15 ani, asamblând drone în hale industriale. Mulți dintre ei provin de la liceul tehnic din apropiere și sunt cooptați imediat după clasa a IX-a. Vocea din reportaj subliniază: „Oriunde te uiți, sunt tineri care lucrează aici.”
Deși autoritățile ruse susțin că fabrica este „secretă”, locația ei este bine cunoscută presei internaționale, care a relatat anterior despre Alabuga ca fiind un punct-cheie al industriei de armament.
https://twitter.com/front_ukrainian/status/1946894565434159315