Avertizarea de Cod roșu de inundații în România încă este în vigoare în mai multe județe, inclusiv în Harghita. Din acest motiv Salina Praid este în pericol de prăbușire după ce a fost inundată pentru a doua oară de la începutul lunii.
„Am pierdut lupta cu natura. Apa a început să intre iarăși în salină, cu un debit care nu poate fi controlat în acest moment. „Salrom” va efectua în cel mai scurt timp o expertiză pentru a stabili starea pereților, a pilonilor”, spune prefectul județului Harghita, Peters Sandor.
Echipele lucrează pentru a bara măcar o parte din zona turistică și vechea exploatare care nu a fost afectată de infiltrații. După consultările cu specialiștii, prefectul a menționat că scenariul cel mai dramatic ar putea fi evitat.