Util de știut despre cartea de identitate nouă

26/05/2025 -12:08
Imagine

Agenția Servicii Publice a anunțat că începând de azi, 26 mai 2025, cetățenii Republicii Moldova pot solicita perfectarea unei cărți de identitate în regim de urgență.

Astfel, pentru obținerea cărții de identitate în aceeași zi, costul este de 1.160 de lei. În regim de o zi lucrătoare, taxa este de 940 de lei, pentru cinci zile - 730 de lei, iar pentru zece zile - 510 lei. Noile documente de identitate pot fi eliberate tuturor cetățenilor începând cu vârsta de 14 ani, iar la solicitarea reprezentantului legal, de la naștere.

Pentru cei care o solicită pentru prima dată, cartea de identitate se eliberează gratuit în termen de 20 de zile lucrătoare, în limita disponibilități.