Modernizarea instituțiilor include digitalizarea proceselor de studii, precum și renovarea sălilor de clasă, a aulelor și a căminelor, care sunt într-o stare deplorabilă sau chiar neutilizabilă în prezent. Lucrările vor fi efectuate din fondurile oferite de Ministerul Educației și Cercetării, mai exact 17 milioane de lei, care vor fi repartizate pentru șase universități care au aplicat la proiect.
Printre universitățile care beneficiază de investiții se numără Facultatea de Medicină Veterinară, Universitatea Tehnică din Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat din Comrat și Academia de Studii Economice din Moldova.