Reacția politicienilor moldoveni referitor la petițiile privind retragerea cetățeniei române

21/05/2025 -14:33
Imagine

 În timp ce unii au spus că aceste petiții nu vor avea urmări juridice, alții au făcut apel la unitate între toți cetățenii români, indiferent de opțiunile politice ale fiecăruia.

Liderul Platformei DA, Dinu Plîngău, a declarat:"Declarațiile lui George Simion manifestă o lipsă de respect față de românii care trăiesc în Republica Moldova. Rezultatul modest pe care l-a obținut Simion în Moldova se datorează exclusiv declarațiilor sale despre lipsirea noastră de suportul României și a poziției acestuia față de războiul din Ucraina. Pentru noi, amenințările Federației Ruse sunt un pericol pe care-l simțim în fiecare zi. Moldovenii au știut mereu să pedepsească politicieni iresponsabili și s-au mobilizat de fiecare dată, fără a fi influențați de cineva, mai ales cei cu cetățenie română. Majoritatea lor, cei activ politic, sunt oameni care și-au redobândit cetățenia, exclusiv din sentiment patriotic, pentru că se consideră români, pentru că sângele apă nu se face, nu pentru a avea careva beneficii. Politicienii români trebuie să înțeleagă că din acest proces de redobândire a cetățeniei a câștigat doar România, or noi v-am dat cei mai capabili oameni pe care i-am avut: medici, profesori, oameni care lucrează în IT, oameni care fac afaceri de succes, etc. Din Republica Moldova migrează spre România în special și-n UE în general, din păcate, cei mai capabili și activi oameni, tineri, oameni apți de muncă și oameni care muncesc la greu. Noi nu suntem români de sortul II, iar în contextul ultimelor alegeri și mobilizării noastre atât în Republica Moldova, în România, cât și în diaspora, noi jucăm un rol considerabil în politica din România și sper ca politicienii români să dea dovadă de maturitatea și să se abțină de la mesaje jignitoare în adresa românilor basarabeni.

P.S. Cu excepția partidelor pro-ruse, toate partidele pro-UE și unioniste l-au susținut pe Nicușor Dan, incusiv pentru faptul că a declarat că românii din Republica Moldova trebuie tratați cu respect și că Moldova trebuie susținută necondiționat."

Președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur a spus:"Nu cred că am primit în viața mea atâtea înjurături (unele de existența cărora nici nu știam), ca în ultimele 3 zile.

Înțeleg că acestea vin de la simpatizanții lui George Simion, cu care, cândva, umăr la umăr, am construit o mișcare unionistă. Unionistă, adică pentru unirea Republicii Moldova cu România. Că așa mi-a spus și George, că suntem români și trebuie să reparăm greșelile istoriei pentru a reuni România. Ca astăzi să aud ce? Că vreți gard pe Prut? Retragerea cetățeniei române pentru basarabeni? Că suntem ruși și alte prostii?

Dragi români, nu putem lăsa politica să ne dezbine până la ură, căci inamicii noștri comuni asta și așteaptă, să ne dușmănim frate cu frate și să aruncăm cu pietre unii în ceilalți. România e a noastră a tuturor, în egală măsură. Faptul că noi ne-am născut sub ocupație sovietică, nu ne facem mai puțin români. Mai ales că a trebuit să luptăm pentru identitatea noastră românească și pentru limba română, lucru care-l facem până astăzi. Desigur că putem avea opțiuni politice diferite, pentru că da, orice monedă are două părți și trebuie să acceptăm acest lucru, însă avem de trăit împreună, aici, în marea noastră Românie, cu toate bucățile ei împrăștiate prin străine țări, așa că hai să ne împăcăm! Unirea face puterea!

Din Basarabia vă scriu,

Dulci fraţi de dincolo de Prut.

Vă scriu cum pot şi prea târziu,

Mi-e dor de voi şi vă sărut."

Amintim că, recent, în România au fost lansate două petiții online cu privire la retragerea cetățeniei românilor din Republica Moldova, care au adunat, în total, aproape 30 000 de semnături.