Poze și detalii de la întâlnirea Maiei Sandu cu președintele Jakov Milatović din Muntenegru

19/05/2025 -16:44
Imagine

Republica Moldova și Muntenegru își reafirmă angajamentul comun pentru integrarea europeană, în cadrul unei vizite oficiale efectuate de președinta Maia Sandu la Podgorica, la invitația omologului său, Jakov Milatović.

"Moldova și Muntenegru merg pe același drum – drumul spre Uniunea Europeană. Azi mă aflu în vizită oficială în Muntenegru, la invitația Președintelui Jakov Milatović.

Am avut discuții bune cu omologul meu, dar și cu Prim-ministrul Milojko Spajić și cu Președintele Parlamentului, Andrija Mandić. Am vorbit despre cum putem colabora mai strâns pe acest drum, pentru ca oamenii din ambele țări să aibă o viață mai bună. Uniunea Europeană deja aduce schimbări pozitive prin proiecte și investiții. Iar dacă lucrăm împreună, putem obține și mai multe rezultate. Moldova și Muntenegru au multe în comun și pot învăța una de la cealaltă pe acest parcurs european", a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.