Avocatul Poporului vine cu o reacție referitor la scandalul familiei Bolea

27/04/2025 -11:05
Imagine

Vasile Coroi, a venit cu o reacţie, după ce în spaţiul public au fost difuzate imagini cu intervenția Poliţiei în locuinţa deputatului neafiliat Vasile Bolea, iar în secvențele video apar şi cei doi copii minori ai familiei.

Pe rețeau s-a de facebook acesta a scris:

"Referitor la asigurarea respectării drepturilor copilului care a sunat la 112, solicitând ajutorul forțelor de ordine pentru protecția mamei sale față de violență:

• Poliția a emis tatălui ordin de restricție de urgență pentru 10 zile. Autoritatea tutelară s-a sesizat, în vederea întreprinderii acțiunilor necesare protecției copilului. Monitorizez intervenția autorităților.

• Voi solicita Inspectoratului General al Poliției demararea unei anchete de serviciu în privința polițiștilor responsabili de mediatizarea imaginilor în care este prezent copilul și mama acestuia, cu examinarea oportunității sancționării disciplinare.

• Voi sesiza Consiliul Audiovizualului și Consiliul de Presă privind încălcarea Codului serviciilor media audiovizuale și Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, prin difuzarea acestor imagini.

• Voi continua să promovez mandatul Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, întrucât constat că atribuțiile instituției sunt puțin cunoscute nu doar de către publicul larg, ci și de jurnaliști cu experiență.

Îndemn persoanele care au distribuit imaginile cu copilul și mama sa, să le șteargă, deoarece ele pot revictimiza. Orice referire la copil, mai ales cu expunerea numelui sau a imaginii sale, îl poate traumatiza suplimentar și expune anumitor riscuri. Reamintesc că un principiu esențial în protecția copilului este ”a nu dăuna”.