O simplă misiune de supraveghere s-a transformat într-o experiență tulburătoare pentru o observatoare prezentă la examenul de matematică al elevilor din clasa a 9-a, într-o școală dintr-un sat al Republicii Moldova. Femeia povestește, cu emoție, detalii ce ridică semne de întrebare despre corectitudinea și echitatea sistemului educațional. „Am plecat din acea instituție cu un nod în gât”, a declarat ea pentru unimedia.info.
Aceasta a spus că, trecând printre bănci, a observat că majoritatea nu reușeau să răspundă nici la primele exerciții.
„Una dintre sarcini era de o simplitate elementară: calcularea expresiei a/b, unde b era egal cu -9+4. Mulți nu înțelegeau ce au de făcut. Se uitau în gol la foaie sau scriau cifre la întâmplare”, a spus observatoarea.
Potrivit observatoarei, unii elevi au predat lucrările complet goale după o oră, fără să scrie nimic.
„Am plecat din acea școală cu un nod în gât. Nu judec copiii. Nici profesorii, dar situația e gravă”, a mai adăugat tânăra.