Regiunea transnistreană a instituit stare de urgență în economie, ca urmare a „încetinirii ritmului operațiunilor de decontare pe teritoriul Uniunii Europene”, care afectează grav activitatea economică și fluxurile financiare, informează corespondentul IPN de la Tiraspol.
În perioada stării de urgență, autoritățile din regiune au stabilit ca prioritară asigurarea încălzirii pentru populație, în timp ce furnizarea gazelor naturale către sectorul industrial va fi limitată.
Anterior, lucrătorii a trei mari întreprinderi au fost trimiși în șomaj tehnic: Combinatul de Ciment din Rîbnița, combinatul textil „Tirotex” și Uzina Metalurgică Moldovenească.
Starea de urgență în economie a fost instituită inițial în decembrie 2024 și a fost prelungită periodic, reflectând dificultățile continue cu care se confruntă regiunea.