S-a aprins lumina, la o stână din Moldova, acolo unde nici nu există rețea electrică. Din cauza întunericului, stâna de la marginea satului Temeleuți a pierdut oi și miei la naștere. Dar de trei ani, o nouă tehnologie a adus stâna în secolul 21.
Povestea stânii este parte a proiectului special „Să fie lumină”, ralizat de Moldova.europalibera.org, care arată cum putem produce energie mai ieftină, la noi acasă.
Anul trecut, printr-o investiție proprie de 1.000 de lei și cu ajutorul unui grant de 4.000 de dolari din partea Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și a Ambasadei Suediei, familia Spinei și-a instalat un sistem fotovoltaic mare.
,,Avem lumină în casa de la stână, putem conecta pompa ca să scoatem apa din fântână, poate să lucreze mașina de spălat, putem să folosim și aparatul de muls”.
Reportajul video poate fi urmărit mai jos: