Prestație remarcabilă pentru sportivii moldoveni la Campionatul Mondial de Karate Shotokan care a avut loc recent în orașul Karlovy Vary din Cehia. Cinci medalii de aur, 10 de argint și 7 de bronz este bilanțul evoluției reprezentanților țării noastre la categoriile juniori, tineret și seniori.
În categoria de 80 de kilograme, bălțeanul Vitalie Spânu și-a trecut în palmares o nouă medalie de aur la proba individuală kumite, având prestații excelente în fața adversarilor din România, Bulgaria, iar în finală a dispus de un reprezentant din Azerbaidjan, transmite tv8.md.
Vitalie, care este și antrenor de karate shotokan, are în palmares 9 titluri de campion mondial și 7 de campion european, iar la competiția din Cehia a mai obținut 2 medalii de bronz în cadrul altor probe individuale.
Pe prima treaptă a podiumului la difertite categorii de vârstă au mai urcat Cristian Braga, Corina Copacinschi, Maxim Guțu, dar și Mihail Volontir.
Reprezentanții țării noastre din orașul Bălți au mai obținut 10 medalii de argint și 7 de bronz.