Spectaculos! Kate Middleton a jucat un meci de tenis cu tenismena Emma Răducanu

24/09/2021 -18:37
Imagine

Ducesa de Cambridge a jucat vineri, la National Tennis Centre din Londra, un meci cu Emma Răducanu, câştigătoarea US Open, cu origini românești, iar despre recenta ei victorie a spus că a fost „foarte impresionantă”, relatează Daily Mail.

Kate Middleton, în vârstă de 39 de ani, care a revenit la îndatoriri după vacanţa de vară, a participat vineri la evenimentul organizat de Lawn Tennis Association (LTA) în onoarea sportivilor britanici Emma Răducanu, Joe Salisbury, Gordon Reid şi Alfie Hewett care au participat la turneu, relatează news.ro.

Emma Răducanu, în vârstă de 18 ani, este prima britanică ce a câştigat luna trecută un titlul grand slam în ultimii 44 de ani. Înainte de evenimentul de 30 de minute, transmis online de BBC şi LTA, Emma Răducanu a discutat cu Kate Middleton, care deţine titlul de patron al LTA, înainte de a juca un meci împreună. 

Ducesa s-a alăturat sărbătorii găzduite de programul LTA Youth, la care cei patru campioni şi alteţa regală s-au aflat pe teren alături de copiii care iau parte la această schemă. Iniţiativa LTA are ca obiectiv sprijinirea unei noi generaţii de jucători, cu vârste cuprinse între 4 şi 18 ani.