Circa 300 de persoane vârstnice și cu dizabilități din toate localitățile raionului Glodeni folosesc lunar, gratuit, serviciile Spălătoriei sociale mobile, un serviciu lansat cu sprijinul Uniunii Europene.
Hainele și lenjeria de pat sunt colectate de la domiciliul beneficiarilor cu automobilul serviciului, sunt aduse la spălătorie, unde sunt igienizate, apoi – restituite proprietarilor.
„Ne propunem să îmbunătățim astfel condițiile de trai ale vârstinicilor din raion, în special ale celor încadrați în serviciile de îngrijiri la domiciliu și asistență personală. În același timp, facilităm lucrul asistenților personali și lucrătorilor sociali din comunitate”, a declarat, la inagurarea serviciului, Ion Crudu, Direcția Asistență Socială și Protecția Familiei Glodeni.
Victoria Neaga, manager de programe al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a subliniat că Uniunea Europeană susține parteneriatele dintre societatea civilă și autorități și va sprijini în continuare, prin apeluri de granturi, inițiative similare.