Un sondaj realizat de IMAS la două luni de la alegerile parlamentare arată că structura Legislativului Republicii Moldova ar rămâne, în mare parte, neschimbată dacă duminica viitoare ar avea loc un nou scrutin. PAS ar obține cele mai multe voturi, urmat de PSRM, însă un număr semnificativ de cetățeni încă nu știu cu cine ar vota.
Potrivit studiului, 22% dintre respondenți nu au decis cu ce partid ar vota, iar alți 7% declară că nu ar merge la urne. Dintre alegătorii hotărâți, PAS ar acumula 43% din voturi, PSRM – 18,6%, PN – 8,7%, PPDA – 8,7%, Alternativa – 8,6%, iar PCRM – 5,2%.
Sondajul a fost realizat în perioada 18 noiembrie – 4 decembrie 2025, pe un eșantion de 1.123 de persoane cu vârsta de peste 18 ani, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova (fără Transnistria). Marja maximă de eroare este de ±3,0%.