Șoferița implicată în accidentul produs pe 5 noiembrie în municipiul Comrat, în urma căruia un copil de trei ani a fost lovit pe trotuar, a fost plasată în arest preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit anchetei preliminare, femeia, în vârstă de 39 de ani, ar fi încercat să parcheze autoturismul Hyundai, însă a confundat pedala de frână cu cea de accelerație, ceea ce a dus la pierderea controlului asupra mașinii. Vehiculul a urcat pe trotuar și a lovit copilul aflat alături de mama sa.
Minorul a suferit traumatisme multiple și a fost transportat de urgență în Secția de reanimare a Spitalului Raional Comrat. Poliția a inițiat o cauză penală, iar șoferița a fost reținută și se află în custodia autorităților.
Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor acestui accident grav.