Șoferul unui automarfar, cetățean al R. Moldova, a fost prins conducând în stare de ebrietate de polițiștii de frontieră români. Acesta încerca să treacă hotarul pe sensul de intrare în R. Moldova prin Punctul de Trecere a Frontierei Oancea.
Potrivit autorităților române, incidentul s-a produs în data de 4 ianuarie, în jurul orei 13:00.
Moldoveanul conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și o semiremorcă.
La controlul de frontieră, poliţiştii au observat că bărbatul mirosea puternic a alcool, așa că a fost condus la sediul Poliției Orașului Târgu Bujor, pentru a fi testat cu aparatul etilotest, care a arătat o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, el a fost însoțit la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută de art. 336, alin. 1, din Codul Penal al României.