Imagini surprinse pe camera unui polițist arată momentul în care un tată și-a folosit fiul ca scut uman, înainte de a fi împușcat cu un pistol paralizant de autorități.
Poliția a fost chemată după ce o femeie a sunat și a spus că iubitul ei și-a răpit fiul de un an, amenințând-o pe aceasta cu arma, în Palm Coast, Florida, relatează Mirror citat de observatornews.ro.
Bărbatul a încercat să fugă de poliție
Polițiștii l-au zărit pe suspect conducând în mod periculos, pe contrasens, în timp ce-și ținea copilul în poală. Bărbatul s-a oprit în cele din urmă într-un centru comercial și ieșit din vehicul, în timp ce încă își ținea copilul. Acesta a refuzat să dea drumul copilului, în timp ce poliția avea armele îndreptate spre el. După o scurtă confruntare, o armă paralizantă este trasă și Loehner cade la pâmânt, din fericire, întorcându-se astfel încât sănu cadăpest copil.
„Iată un caz în care o situație domestică a devenit violentă, punând în pericol un copil de un an și șoferi nevinovați. Autorităție s-au confruntat cu o situație dificilă, în care un bărbat și-a folosit copilul sub formă de scut. Ofițerii noștri au făcut tot ce au putut pentru a salva rapid acest copil în siguranță și pentru a-l reține pe suspect”, a declarat șeriful din comitatul Flagler, Rick Staly.
Copilul a ajuns din nou în brațele mamei sale, iar Loehner a fost acuzat de răpire, folosirea unui minor drept scut, opunerea rezistenței cu violență, neglijarea copilului, fugă și conducere imprudentă. De asemenea, a trebuit să fie tratat pentru rănile suferite, după ce un câinele polițist a intervenit în timpul arestării.