Șocant. Două tinere drogate, strivite de o combină agricolă într-un lan de porumb de lângă orașul Milano

10/07/2021 -14:21
Imagine

Caz șocant în Italia. Două tinere marocane au fost strivite de o combină agricolă într-un lan de porumb, pe un câmp aflat la periferia oraşului Milano.

Hanan Nekhla și Sara El Jaafari, în vârstă de 28 și 32 de ani, și-au găsit sfârșitul sub roțile unui utilaj agricol, pe un câmp din San Giuliano Milanese, în apropiere de Locate Triulzi.

Tinerele au consumat alcool și droguri mai întâi acasă la o cunoștință, iar apoi pe câmpul de porumb de lângă Locate di Triulzi, înainte să fie strivite de combină, scrie ANSA.

Tinerele au fost găsite după 30 de ore de la producerea tragediei.

Hanan a murit pe loc, iar Sara a agonizat ore în șir, având picioarele strivite până la bazin.

În acest moment, singurul suspect pentru omor este un șofer în vârstă de 28 de ani, un fermier din Lacchiarella, care a condus utilajul vineri dimineață în lanul de porumb și a trecut cu el peste cele două fete. Bărbatul susține că nu le-a văzut pe tinere.