Slovenia ar putea organiza un referendum privind ieșirea din NATO. Anunțul, făcut de președintele parlamentului

14/04/2026 -11:23
Imagine

Slovenia se pregătește pentru organizarea unui referendum privind o posibilă ieșire din NATO, după ce Zoran Stevanovic, președintele parlamentului, a anunțat intenția de a supune subiectul unui vot național, potrivit Comments.UA. Acesta susține că referendumul ar fi fost inclus în promisiunile electorale și că autoritățile vor să consulte populația privind menținerea apartenenței la Alianța Nord-Atlantică.

În declarațiile citate, Stevanovic afirmă că Slovenia ar trebui să adopte o politică externă mai independentă și să evite implicarea în conflicte militare internaționale, insistând că Ljubljana trebuie să își concentreze diplomația pe interesele naționale și cooperarea cu mai multe state, fără a fi atrasă în confruntări geopolitice. Totodată, el a anunțat intenția de a efectua o vizită la Moscova, precizând că demersul ar fi unul pragmatic, nu pro-rus.

Slovenia este membră NATO din 29 martie 2004, aderând în cadrul extinderii Alianței, și participă activ la structurile NATO. În 2018, țara a devenit prima din Alianță care a avut o femeie în funcția de șef al Statului Major.