Situația nivelului apei pe Nistru s-a normalizat

29/11/2022 -13:35
Imagine

Autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol au anunțat stabilizarea situației de pe râul Nistru, după evacuarea apei de către hidrocentralele ucrainene, scrie agrotv.md.

Anunțul a fost comunicat de serviciul de presă al șefului regiunii nerecunoscute, Vadim Krasnoselski.

Acum situaţia este stabilă. Deversarea apei a depăşit linia de vârf. Nu se aşteaptă o creştere a nivelului acesteia. Nu se aşteaptă volume de apă noi din Ucraina”, a informat serviciul de presă, în urma unei întruniri.

Totodată, pe 25 noiembrie Serviciului Hidrometeorologic de Stat din Moldova avertiza și a atribuit regiunii Nistrului Cod Portocaliu de creșterea nivelului apei până la data de 30 noiembrie.

Și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență continue să monitorizeze dinamica nivelului apei în râul Nistru la 8 posturi de observare. În acest sens, în ultimele 24 de ore a fost atestată o descreștere a nivelului apei la punctele de măsurare Rezina, Șoldănești (Vadul-Rașcov), Criuleni (Zolonceni), dar și la Vadul lui Vodă. În cooperare cu Direcția Hidrologie din cadrul Serviciului Hidrometeorologic de Stat, sunt monitorizate și debitele de evacuare a apei atât la nodul hidraulic Dnestrovsc unde debitul constituie circa 800 m3/s, dar și la nodul hidraulic Dubăsari unde debitul a fost micșorat până la 400 m3/s. Inițial dinamica nivelului apei se făcea la 12 posturi de observare, însă datorită scăderii nivelului apei pe segmentul Ocnița-Soroca, activitatea de monitorizare este efectuată prin intermediul a 8 posturi.

IGSU este în permanentă conlucrare cu autoritățile Ministerului Mediului, iar serviciile Ministerului Afacerilor Interne monitorizează permanent situația în vederea prevenirii riscului. Momentan situația atestată nu indică nici un pericol pentru gospodării și casele oamenilor.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat atenționează populația să fie prudentă.