Şi-au recunoscut vina! 10 dintre persoanele suspectate în schema de corupție la eliberarea actelor cadastrale colaborează cu ancheta

21/12/2021 -11:02
Imagine

Zece din cele paisprezece persoane, reținute ieri de CNA și procurori în mai multe dosare de corupție pentru implicare în schema infracțională de eliberare a actelor cadastrale, își recunosc vinovăția, scrie sinteza.org.

Acestea colaborează cu anchetatorii și urmează a fi cercetate în stare de libertate. Alte patru persoane se află, în prezent, în izolatorul CNA și vor fi audiate, pe parcursul zilei, de procurori în vederea luării unei decizii cu privire la solicitarea mandatelor de arestare pe numele acestora. Printre acestea este și organizatorul schemei. 

Amintim că, pe data de 20 decembrie, paisprezece persoane au fost reținute pentru fapte de corupere activă, pasivă și trafic de influență, iar în total 38 de figuranți au fost supuși perchezițiilor domiciliare. Este vorba despre angajați ai oficiilor cadastrale din cadrul Agenției Servicii Publice, brokeri imobiliari și ipotecari, persoane fizice și juridice, care, în complicitate cu un fost agent imobiliar facilitau procedura de obținere a actelor cadastrale. În urma acțiunilor de urmărire penală, ofițerii CNA și procurorii au ridicat înscrisuri de ciornă, documente, telefoane mobile și alți purtători de informație, care urmează a fi analizate. De asemenea, de la domiciliile bănuiților au fost ridicate mijloace financiare, cea mai mare sumă fiind de 10 mii de euro.