Senatul SUA a aprobat miercuri cu o majoritate covârșitoare un tratat privind aderarea Finlandei și Suediei la NATO, scrie mediafax.ro. Senatorii republicani și democrați au uitat de neînțelegerile lor și au votat împreună pentru primirea celor două țări nordice în Alianța Nord-Atlantică.
Votul a fost 95 pentru și 1 contra, doar senatorul Josh Hawley, republican din Missouri, opunându-se față de extinderea NATO. Astfel, tratatul a depășit cu mult cele două treimi necesare pentru aprobarea sa. Această decizie a subliniat hotărârea ambelor partide de a forma o alianță militară mai puternică, pe fondul amenințărilor oficialilor ruși că Suedia și Finlanda ar fi confruntat cu represalii în cazul în care se alătură NATO.
”Aderarea Finlandei și a Suediei va întări și mai mult NATO și este cu atât mai urgentă având în vedere agresiunea rusă, având în vedere războiul imoral și nejustificat al lui Putin în Ucraina”, a declarat senatorul Chuck Schumer, democrat de New York și liderul majorității. ”Putin întărește alianța NATO și nimic nu o arată mai bine” decât aprobarea răsunătoare de către Senat a pactului.
La începutul lunii iulie, ambasadorii celor 30 de state NATO au semnat așa-numitele protocoale de aderare ale Finlandei și Suediei la sediul organizației de la Bruxelles, în prezența miniștrilor de Externe din cele două țări nordice. Pentru ca Suedia și Finlanda să devină membre cu drepturi depline în NATO este necesar ca toate cele 30 de state care fac parte în prezent din Alianța Nord-Atlantică să ratifice aceste documente.