Șeful Ministerului Transporturilor din Rusia a comentat restricțiile masive din aeroporturi

21/07/2025 -09:07
Imagine

Ministrul rus al Transporturilor, Andrei Nikitin, a declarat că nici aeroporturile, nici companiile aeriene nu pot anticipa introducerea planului „kover”, din cauza căruia zborurile sunt întârziate sau anulate. El a explicat că aceasta este o sarcină care revine armatei. „Aeroporturile se adaptează: îmbunătățesc serviciile de alimentație și de odihnă. Acum situația este deja ceva mai bună decât în luna mai. Colegii analizează activitatea lor. Și, consider că, per ansamblu, există o dinamică pozitivă”, a declarat Andrei Nikitin jurnaliștilor (citat TASS), preluat de Kommersant.ru

Foto: Kommersant

Potrivit ministrului, instituția va colabora cu colegii de la Ministerul Apărării și „va încerca să facă ceva”. Totodată, el a subliniat că siguranța pasagerilor trebuie să rămână pe primul loc.

În weekendul trecut, aeroporturile din Moscova – Șeremetievo, Vnukovo, Domodedovo și Jukovski – și-au suspendat activitatea. Restricții au fost impuse și pe aeroporturile din Nijni Novgorod, Kaluga, Iaroslavl. Ministerul Apărării și primarul Moscovei, Serghei Sobianin, au anunțat că forțele de apărare antiaeriană au doborât la apropierea de Moscova câteva zeci de drone.