Mașina în care se afla Maksim Zubarev, șeful așa-numitei administrații militaro-civile din localitatea Iakîmivka, a sărit în aer la Zaporojie, luni, 14 noiembrie, scrie site-ul postul 24TV, care preia o postare de pe canalul de Telegram al armatei ucrainene.
Potrivit armatei ucrainene, „mașina în care se afla Zubarev a fost aruncată în aer în această seară în cartierul Iakimiv din Zaporojie”, iar șeful așa-numitei administrații militaro-civile din localitatea Iakîmivka a murit.
Informația despre decesul lui Zubarev apare și pe pagina lui de Facebook, dar unele surse media proruse afirmă că i-a fost spart contul de pe rețelele sociale.
„Astăzi, ca urmare a unui act terorist al naziștilor ucraineni, Maksim Iurievici, șeful Administrației Militare și Civile a satului Iakîmivka, a fost ucis”, a fost anunțul de pe pagina de Facebook.
Iakîmivka, un sat la 33 km sud-vest de Melitopol, pe drumul care leagă acest oraș ocupat de peninsula Crimeea. Așezarea se află sub ocupație rusă din martie 2022. Zubarev a fost numit șef al administrației militaro-civile la 7 mai.
Înaintea războiului, el a fost secretar al Comitetului Orășenesc Melitopol din partea Partidului Comunist din Ucraina și deputat al Consiliului Local Melitopol. În 2010, a candidat pentru postul de primar al Melitopolului.