Șefii misiunilor diplomatice din UE și statele G7, invitați în Moldova

14/09/2022 -16:40
Imagine

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, i-a invitat pe șefii misiunilor diplomatice ale țărilor membre ale Uniunii Europene și ai statelor G7 în Republica Moldova.

”I-am invitat pe șefii misiunilor diplomatice ale țărilor membre ale UE, statelor G7 și ai organizațiilor internaționale pentru a discuta despre pașii următori în procesul de implementare a reformelor pe drumul nostru de aderare la UE”, a declarat Nicu Popescu.

De asemenea, Popescu a declarat că a discutat cu ambasadorii ”despre procesul de elaborare a Planului de acțiuni, aprobarea acestuia în cadrul CNIE și despre determinarea fermă de implementare a acestuia de către instituțiile naționale responsabile.

Am evidențiat importanța sprijinului partenerilor noștri pentru a ne ajuta să facem față situației dramatice create de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și impactul socio-economic al acestuia asupra țării noastre.

Împreună cu Ecaterina Casinge - șefa Cabinetului președintei Maia Sandu - am vorbit despre Platforma de sprijin, a cărei a treia ediție se va desfășura la Paris. Vom coordona eforturile autorităților pentru a asigura o realizare cât mai punctuală a inițiativelor care ne vor ajuta să depășim provocările curente și viitoare”.