Sectorul nr.1 al Inspectoratului de Poliție Cahul și camera de audieri și de reprezentare spre recunoaștere au fost renovate. Evenimentul de deschidere a avut loc ieri, 22 octombrie.
Potrivit reprezentanților poliției, noul sector de poliție va facilita cooperarea dintre poliție și comunitate.
"Renovarea și modernizarea acestuia conform standardelor europene prezintă un pas important în procesul evoluare continuă și implementare a bunelor practici.
Renovarea Sectorului de poliție precum și a camerei de audieri și de prezentare spre recunoaște din cadrul IP Cahul a fost posibilă grație proiectului „Suport pentru reforma instituțiilor de aplicare a legii din Republica Moldova”, implementat de PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare), cu suportul Guvernului Statelor Unite ale Americii, iar valoarea lucrărilor de reparație capitală a sediului și dotarea tehnico materială constituie circa 2,5 milioane de lei", se arată într-un comunicat.
La evenimentul de deschidere au participat secretarul de stat al MAI, Serghei Diaconu, șeful Inspectoratului General al Poliției, Iurie Podarilov, oficialul de rang înalt în cadrul Biroului pentru Probleme Globale ale Femeilor, Departamentul de Stat al SUA, Katrina Fotovat, reprezentanta rezidentă a PNUD în Republica Moldova, Dima Al-Khatib, reprezentanții Ambasadei SUA, angajați ai Poliției și alți invitați.
Adresa noului sector nr. 1 de poliție Cahul este strada Ștefan cel Mare, 40.