Școlile ar putea trece în subordinea Guvernului: Dan Perciun susține centralizarea sistemului educațional după modelul spitalelor raionale

26/11/2025 -13:44
Imagine

Instituțiile de învățământ ar putea trece din gestiunea autorităților locale în administrarea directă a Guvernului, după modelul aplicat deja spitalelor raionale. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Dan Perciun, la RLive, care a precizat că această schimbare este discutată de mai bine de un an și nu depinde neapărat de reforma administrativ-teritorială.

Ministrul a explicat că centralizarea sistemului educațional ar putea avea loc în 2027 sau 2028 și că există multe direcții de învățământ care ar prefera să iasă de sub influența politică a consiliilor raionale, pentru a putea dialoga direct cu instituția centrală specializată: „Noi am pornit această discuție, sunt foarte multe direcții care, de fapt, și-ar dori să iasă de sub influența politică a Consiliului Raional și să poată să dialogheze pe vertical cu instituția cea mai bine pregătită când vine vorba de administrarea sistemului educațional. Așa că eu optez pentru această idee”, a declarat Perciun.

El a dat exemplul spitalelor raionale, care, după trecerea în subordinea Guvernului la sfârșitul anului 2022, au beneficiat de investiții mai mari și de o creștere a eficienței în administrarea serviciilor.

Ministrul a respins speculațiile privind o eventuală legătură cu alegerile locale: „Nu ținem de alegerile locale acest proces. El poate fi făcut separat, în paralel”, a subliniat Perciun, adăugând că orice decizie va fi anunțată public.

În prezent, Ministerul Educației se concentrează pe alte priorități urgente, precum problema supraaglomerării școlare și lansarea unei discuții ample despre educația incluzivă, unde există „multe carențe în sistem și multe obiecții ale profesorilor”. În plus, autoritățile pregătesc modificări legislative privind consolidarea rețelei școlare, care vor fi prezentate și supuse dezbaterilor publice în perioada următoare.

Perciun a subliniat că „subiectul direcțiilor de învățământ nu este în vârful priorităților Ministerului Educației la moment”.