Scandalul „TUX”: Ion Ceban acuză lipsa de reacție a autorităților și implicarea unor persoane apropiate guvernării

11/12/2025 -11:06
Imagine
Captură video

Primarul capitalei, Ion Ceban, a criticat public lipsa de reacție și inacțiunea autorităților în scandalul „TUX”, susținând că în schema piramidei financiare ar fi implicați și oameni apropiați partidului de guvernare, inclusiv persoane cu funcții în instituții de forță. „Oamenii au rămas fără 60 de milioane de euro, pur și simplu au fost nenorociți, dar problemă nu este”, a declarat edilul la emisiunea „Rezoomat”.

Mai mulți moldoveni și-au pierdut economiile după ce au investit în piramida financiară „TUX”. Deputatul PSRM Pavel Voicu a propus constituirea unei comisii speciale de anchetă parlamentară pentru investigarea activității platformei TUX Moldova. De asemenea, comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului a organizat audieri privind fraudele de pe platforme online de investiții, inclusiv TUX.

Președintele CNPF, Dumitru Budianschi, a declarat că recuperarea banilor pierduți este puțin probabilă, deoarece fondurile ajung pe aplicații descentralizate de cripto active și pot rămâne acolo mult timp. Pe 10 octombrie, CNPF a avertizat asupra unui nou val de fraude online, cu TUX în prim-plan, iar pagina platformei a fost suspendată.

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și procurorii PCCOCS au efectuat 28 de percheziții în trei cauze penale privind activitatea ilicită de întreprinzător, spălare de bani și evaziune fiscală, vizând activitățile suspecte prin platforma „Tux”.