Scandal la Stăuceni. Aproape 400 de apartamente dintr-un bloc cu 14 etaje de pe strada Unirii 20 au rămas, de dimineață, fără apă și ar putea rămîne și fără energie electrică. Asta după ce, un agent economic, care își face magazin la parter, susține că ar deține dreptul asupra tuturor rețelelor, inclusiv apă, canalizare și curent electric, transmite tv8.md.
Astfel, el s-ar răzbuna pe proprietarii de locuințe, care nu vor să semneze un document și să-i permită să racordeze canalizarea magazinului la cea a blocului. Solicitat pentru un comentariu, antreprenorul ne-a confirmat că a oprit apa și că este gata să deconecteze și energia.
Astgel, mai mulți locuitori din comuna Stăuceni au rămas fără apă. Ba mai mult de atît, agentul economic i-a amenințat că pînă la sfîrșitul acestei zile, vor rămîne și fără energia electrică.
Scandalul dintre locatari și agentul economic mocnește din momentul în care acesta a privatizat primul etaj al blocului și a început să construiască un centru comercial. Antreprenorul spune că, acum, el deține toate drepturile de gestionare a tuturor rețelelor din bloc și vrea să-și unească canalizarea magazinului la cea comună. Pentru că proprietarii de apartamente nu sunt de acord, el le-a închis apa, iar acum îi amenință că îi va lăsa și fără energie electrică.
Ca să rezolve problema, mai mulți locatari au semnat o petiție și au depus-o la poliție. A semnat petiția și Andrei Cantemir. Totodată, el spune că locatarii au fost anunțați despre sistarea apei și că, potrivit unui mesaj trimis de agentul economic, ei ar urma să rămână și fără energie electrică.
De fapt, cei mai mulți locuitorinu au de gând să semneze actul, care i-ar permite antreprenorului să racordeze sistemul de canalizare al magazinului la cel al blocului.
Solicitat pentru un comentariu, agentul economic a confirmat că a închis apa, după ce locatarii nu i-au permis să utilizeze canalizarea blocului. Ba mai mult, el ne-a spus și nouă că le va închide și energia, dacă nu-și va atinge scopul.
„Prin parterul meu trece și electricitatea lor, și canalizarea. Azi sau mâine, când va fi timpul necesar, pot să le deconectez și electricitatea, cu canalizarea mai greu, dar tot pot să o deconectez. Eu eram pus în așa situație, pentru că nu mi se semnează foița. Îmi zice să aștept încă 2-3 luni”, a declarat agentul economic, Gheorghe Caraghială.
Chemați la fața locului, polițiștii au luat petiția oamenilor și ne-au spus să revenim pentru detalii la serviciul lor de presă. Spre seară, aceștia ne-au informat că au redirecționat petiția locatarilor către Primăria Stăuceni și Procuratură pentru a fi cercetată și pentru a găsi o soluție.
sursa: www.tv8.md