Ofițerii CNA, împreună cu procurorii, au desfășurat zeci de percheziții la nivel național în mai multe cauze penale de rezonanță. Într-un dosar privind finanțare ilegală a partidelor, spălare de bani și corupere electorală în circumstanțe agravante au fost efectuate 60 de acțiuni de urmărire penală, soldate cu reținerea a 15 persoane.
CNA anunță că, în paralel, au fost întreprinse acțiuni procesuale în raionul Călărași într-o cauză ce vizează coruperea alegătorilor. Într-un alt dosar gestionat de instituție, doi viceprimari ai municipiului Comrat sunt cercetați pentru abuz de serviciu. Potrivit probatoriului, aceștia ar fi acționat concertat pentru a obține foloase materiale necuvenite din bugetul public. Prin decizia instanței, unul dintre viceprimari a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a aplicat, în această săptămână, sechestre pe bunuri în valoare totală de peste 3 milioane de lei: mijloace de transport, o construcție locativă, terenuri pentru construcții și agricole, o încăpere locativă și un cont bancar. Instanțele au confirmat, totodată, sechestre anterioare asupra unor bunuri de peste 5,4 milioane lei. ARBI a emis și un ordin de înghețare a unui cont cripto (USDT) în valoare de circa 135.000 de dolari.
La nivel procedural, ofițerii anticorupție au pornit șase cauze penale noi și au înaintat spre soluționare 12 dosare. În prezent, trei persoane se află în izolatorul CNA, iar alte 17 sunt plasate în arest preventiv în instituțiile penitenciare. În perioada de referință au fost pronunțate trei sentințe de condamnare în dosarele instrumentate de CNA și procurorii anticorupție.
Pe linia prevenirii, Direcția legislație a CNA a transmis autorilor zece rapoarte de expertiză legislativă și patru avize, în examinare aflându-se alte 17 proiecte. Au fost emise 174 de caziere de integritate, realizate patru analize operaționale și recepționate 61 de apeluri la linia națională anticorupție.
CNA menționează că, în săptămâna precedentă, au fost înregistrate 1.674 de materiale în cancelaria instituției, reflectând un flux ridicat al activităților operative și administrative. Persoanele vizate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unor hotărâri judecătorești definitive.