Autorităţile locale din Chişinău au iniţiat controale pentru depistarea şi sancţionarea şantierelor abandonate.
Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie a Primăriei Chişinău a iniţiat controale în vederea depistării agenţilor economici care execută lucrări la reţelele tehnico-edilitare şi nu restabilesc şantierele în termenele prevăzute, scrie tvr.md.
Autorităţile municipale au făcut apel către proprietarii de reţele, de a se asigura că lucrările iniţiate au fost finalizate corespunzător, cu restabilirea învelişului asfaltic. În caz contrar, vor fi aplicate sancţiuni. Şantierele abandonate favorizează deteriorarea fundaţiei drumurilor şi apariţia tasărilor. De asemenea, săpăturile creează incomodităţi locuitorilor oraşului.
Recent, a fost avertizat un operator de telefonie, pentru neexecutarea în termen a lucrărilor de restabilire a zonei de intervenţie. Totodată, acesta a fost obligat să înlăture neconformităţile în timp util.
În context, autorităţile locale atenţionează agenţii economici care deţin şantiere de construcţie sau diverse imobile, gestionarii blocurilor de locuinţe, precum şi proprietarii de locuinţe la sol, despre aplicarea sancţiunilor pentru săpăturile pe drumurile publice, fără coordonarea acţiunilor cu serviciile municipale de profil.