Salată crescută fără soare și fără pământ: City Farm, ferma verticală din Chișinău dezvoltată cu sprijinul ODA

22/09/2025 -10:02
Imagine

Cum arată o fermă unde plantele nu cresc în sol și nu au nevoie de soare? La City Farm, compania fondată de antreprenorul Dumitru Albot, salatele și florile comestibile sunt cultivate prin hidroponie, sub lumină LED și cu monitorizare digitală continuă. În doar trei ani, ferma verticală a ajuns la al șaselea val de extindere, mizând pe stabilitate, predictibilitate și control total al parametrilor de creștere.

„Dacă setăm echipamentul să producă 123 de grame, fiecare salată va avea exact 123 de grame. Stabilitatea și predictibilitatea sunt atuul nostru”, afirmă Dumitru Albot. Producția este standardizată pe tot parcursul anului, ceea ce permite livrări constante și calitate uniformă, indiferent de sezon sau condiții meteo.

De la granturi ODA la un sistem software propriu Sprijinul statului, prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), a accelerat dezvoltarea City Farm. Primul grant a finanțat achiziția de echipamente și sisteme LED, iar ulterior compania a dezvoltat CityFarm OS, un software propriu care gestionează integral ferma: de la nutriție și irigare, la lumină, microclimat și trasabilitate. „Fiecare pas sprijinit de ODA ne-a ajutat să inovăm. Astăzi avem nu doar echipamente moderne, dar și un soft care ne permite să replicăm modelul și să-l oferim altor agricultori”, spune fondatorul.

Dincolo de producție: un model de franciză City Farm își propune să treacă dincolo de propria capacitate de producție și să creeze o rețea de fermieri-lincențiați, oferind pachet complet – hardware, software și acces la canale de distribuție. Scopul: un ecosistem de agricultură modernă în Republica Moldova, cu produse proaspete, standardizate și trasabile. „Astăzi, să fii agricultor în Moldova este foarte interesant. Avem multe subvenții și mult suport din partea statului, este un moment prielnic pentru a lansa astfel de afaceri”, afirmă Dumitru Albot.

Agricultura viitorului, făcută la Chișinău Hidroponie, LED farming, senzori și algoritmi de control – City Farm arată cum antreprenoriatul inovator, susținut de programe guvernamentale, poate aduce tehnologii de vârf acasă. Salata crescută fără soare și fără pământ devine simbolul unei tranziții către o agricultură mai eficientă, sustenabilă și rezilientă. Pentru consumatori, înseamnă produse locale cu prospețime constantă; pentru producători, înseamnă predicție, scalare și independență față de capriciile vremii. Republica Moldova își scrie astfel propriul capitol în manualul global al fermelor verticale.