Salariile angajaților din sectorul bugetar vor fi majorate începând cu 1 ianuarie 2027, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a salarizării. Premierul Vasile Tofan anunță creșteri diferențiate, de la 9% în justiție până la aproximativ 20% pentru unele dintre categoriile cu venituri mai mici. Reforma va necesita peste 5 miliarde de lei suplimentar pentru fondul de salarizare.
Potrivit premierului, autoritățile lucrează în prezent la definitivarea proiectului noii Legi a salarizării. Documentul urmează să fie aprobat de Guvern în luna octombrie, după care va fi transmis Parlamentului.
Vasile Tofan susține că reforma este una amplă și nu poate fi implementată mai devreme fără riscul apariției unor erori.
„Este vorba despre un buget de peste 38 de miliarde de lei și, oricât de mult ne-am dori să fie cât mai repede, este o reformă prea serioasă și prea scumpă pentru a ne permite erori și pentru a o grăbi”, a declarat premierul.
Cu cât vor crește salariile în educație, sănătate și alte domenii
Majorările nu vor fi identice pentru toți bugetarii. Procentele anunțate diferă în funcție de sectorul în care activează angajații.
În educație, salariile ar urma să crească cu 10–15%, în timp ce angajații din sănătate și asistență socială ar urma să beneficieze de majorări de peste 17%.
Pentru angajații din domeniul ordinii publice este prevăzută o creștere de aproximativ 15%, iar în apărarea națională majorarea ar urma să ajungă la 19%.
În cultură, tineret și sport, precum și în administrația publică, salariile ar urma să crească, în medie, cu aproximativ 15%. Pentru sectorul justiției este prevăzută o majorare de 9%.
Cele mai mari creșteri procentuale ar urma să fie acordate unor categorii de angajați cu venituri mai mici, inclusiv muncitorilor și personalului tehnic. În cazul acestora, majorarea medie anunțată este de aproximativ 20%.
Salariul de bază va reprezenta cel puțin 70% din remunerație
Reforma nu presupune doar majorarea veniturilor, ci și schimbarea modului în care este calculat salariul bugetarilor.
Una dintre principalele modificări vizează creșterea ponderii salariului de bază. Acesta ar urma să reprezinte minimum 70% din remunerația totală, în timp ce partea variabilă nu va putea depăși 30%.
„Acest lucru va oferi oamenilor stabilitate financiară, dar va reduce și portițele pentru abuzuri salariale, care știm că există”, a explicat Vasile Tofan.
Sporul fix de 1.300 de lei și o parte importantă dintre sporurile acordate în prezent urmează să fie incluse în salariul de bază.
Diferența dintre salariile mici și cele mari ar urma să fie redusă
Noua lege urmărește și diminuarea discrepanțelor salariale din sistemul public. Autoritățile propun reducerea diferenței dintre cel mai mic și cel mai mare salariu, precum și diminuarea numărului valorilor de referință utilizate în prezent.
Vor fi modificate și regulile privind sporurile de performanță și acordarea premiilor unice, Guvernul susținând că noul sistem trebuie să asigure mai multă echitate între angajații instituțiilor publice.
Pentru aplicarea reformei, fondul de salarizare ar urma să fie suplimentat cu peste 5 miliarde de lei și să depășească 38 de miliarde de lei în anul 2027.
Potrivit premierului, obiectivul noii Legi a salarizării este nu doar creșterea salariilor de la 1 ianuarie, ci și eliminarea unor inechități acumulate în sistem și crearea unui mecanism care să permită majorarea sustenabilă a veniturilor angajaților bugetari pe termen lung.
Majorările au fost amânate. Bugetarii cu salarii mai mici vor primi o plată unică
Menționăm că, în cadrul aceleiași conferințe de presă, premierul Vasile Tofan a recunoscut că majorările salariale pentru angajații din sectorul bugetar, prevăzute de noua Lege a salarizării, nu vor fi aplicate din luna septembrie, așa cum fusese anunțat anterior.
Șeful Guvernului a explicat că șocurile economice și energetice din regiune au pus o presiune suplimentară asupra bugetului de stat. Totodată, reforma fiscală, necesară pentru asigurarea unor venituri suplimentare și sustenabile, a fost definitivată mai târziu decât era planificat.
În aceste condiții, Executivul are nevoie de câteva luni suplimentare pentru a asigura finanțarea reformei și pentru a introduce noua grilă salarială într-o manieră sustenabilă.
Pentru a compensa parțial amânarea majorărilor, bugetarii care au un salariu brut mai mic de 20.000 de lei vor beneficia, în luna octombrie, de o plată unică de până la 4.000 de lei.
Noua Lege a salarizării urmează să fie adoptată de Guvern în luna octombrie și să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, dată de la care vor fi aplicate noile majorări salariale.