S-a stins din viață Robert Badinter, fiul unor imigranți basarabeni care a abolit pedeapsa cu moartea în Franța

10/02/2024 -11:30
Imagine

''Părintele'' abolirii pedepsei cu moartea în Franţa, fostul ministru socialist al justiţiei Robert Badinter, a murit în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 95 de ani, informează AFP, citat de Agerpres.



Robert Badinter, ministru în timpul preşedintelui socialist Francois Mitterrand (1981-1986), s-a aflat la originea legii adoptate de parlament pe 9 octombrie 1981 care a abolit pedeapsa cu moartea, într-o Franţă atunci majoritară în favoarea pedepsei capitale, iar ulterior a pledat pentru abolirea universală a acesteia.

Preşedintele Emmanuel Macron a evocat o "personalitate a secolului, o conştiinţă republicană, spiritul francez", adăugând că îi va fi adus un omagiu naţional.

Născut la Paris pe 30 martie 1928, într-o familie de evrei care a emigrat din Basarabia (astăzi R. Moldova, precizează France Presse), Robert Badinter a încetat din viaţă chiar în ziua în care, în 1943, tatăl său a fost arestat la Lyon, pentru a ajunge ulterior în lagărul de concentrare Sobibor, în Polonia, unde a murit.

După studii la universitatea Columbia, Badinter a devenit cofondator al unei firme de avocatură prestigioase, apărând personalităţi, nume mari din presă sau afaceri.

Lupta sa împotriva pedepsei cu moartea şi-a găsit originea în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1972, când unul dintre clienţii săi, Roger Bontemps, complice la o luare de ostatici soldată cu decese, a fost executat.

Acest lucru "vă pune sub semnul întrebării viziunea despre justiţie. Mi-am jurat atunci că voi lupta toată viaţa împotriva pedepsei cu moartea", a povestit el pentru AFP în 2021.

Respectat astăzi pentru umanismul său în slujba dreptului, Robert Badinter a fost multă vreme detestat ca avocat, considerat prea tolerant faţă de criminali; a urcat adesea treptele tribunalelor sub insulte şi a primit scrisori de ameninţare. "Pentru opinia publică, am fost avocatul asasinilor", a recunoscut el.

Pe 3 iunie 1983, sute de poliţişti au manifestat sub ferestrele biroului său strigând "Badinter - asasin!" şi "Badinter la Moscova!", şeful poliţiei fiind nevoit să demisioneze.

Tot Badinter a sprijinit adoptarea, în august 1962, a legii care a abrogat delictul de "homosexualitate".