S-a încheiat depunerea dosarelor pentru locuințele destinate lichidatorilor de la Cernobîl și familiilor lor, pe strada Alba Iulia din Chișinău

12/11/2025 -22:43
Imagine

Procesul de depunere a dosarelor pentru obținerea unei locuințe în blocul de pe strada Alba Iulia, 91/3 din Chișinău, destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl și familiilor acestora, s-a încheiat. În total, au fost depuse 119 dosare, urmând ca solicitările să fie analizate de comisia specială, scrie IPN.

Comisia de transmitere a locuințelor în proprietate privată s-a întrunit astăzi pentru a analiza dosarele depuse, a anunțat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în cadrul ședinței Guvernului.

Ministerul a simplificat condițiile de obținere a unei locuințe, extinzând lista beneficiarilor și criteriile de eligibilitate. Astfel, sunt acceptate și bunurile obținute prin moștenire sau cotele mici de proprietate, iar persoanele care dețin locuințe care nu corespund normelor tehnice și sanitare pot aplica, de asemenea.

În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrați aproximativ 1.800 de participanți la lichidarea consecințelor catastrofei nucleare de la Cernobîl, dintre care aproape 600 locuiesc în Chișinău.