Rușii nu ne vor sista gazul! Moldovagaz a transferat Gazprom-ului banii pentru gazele furnizate în prima jumătate a lunii august

30/08/2022 -14:02
Imagine

Cu ajutorul Guvernului, Moldovagaz a transferat Gazprom-ului plata integrală pentru gazele naturale furnizate în prima jumătate a lunii august. Anunțul a fost făcut de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban.

Doresc să vă informez că astăzi SA Moldovagaz a transferat Gazprom cu plata integrală pentru gazele naturale furnizate în prima jumătate a lunii august 2022. Este vorba de 16,74 milioane de dolari SUA, adică 50% din avansul pentru consum în luna curentă. Acest lucru a devenit posibil datorită deciziei de ieri a Comisiei pentru Situații Excepționale, conform căreia Energocom SA va achiziționa 10 milioane de metri cubi de gaz de la Moldovagaz SA. Vreau să mulțumesc Guvernului Republicii Moldova pentru sprijinul acordat, care a ținut cont de măsurile anticriză dezvoltate în comun de Consiliul de Administrație al companiei și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova”, a anunțat Ceban pe Telegram. 

Pe 29 august 2022, Comisia pentru Situații Excepționale a dispus încheierea obligatorie a unui contract dintre SA „Energocom” și SA „Moldovagaz” privind procurarea a 10 milioane de m3 de gaze naturale și stocarea acestora în depozitele de stocare în România.