Rusia dezvoltă o nouă rachetă: Are o rază de acțiune de până la 4.000 de kilometri

12/07/2022 -20:09
Imagine

Armata rusă ar dezvolta un nou "ucigaș de portavioane" - o rachetă balistică "Zmeevik" dotată cu echipament de luptă hipersonic, care să intre în dotarea marinei militare, scrie marți agenția rusă de stat TASS, citând două surse apropiate complexului militar-industrial al Rusiei, notează Libertatea.

„Racheta balistică Zmeevik cu echipament de luptă hipersonic este dezvoltată de destul de mult timp. Ea va fi proiectată pentru a distruge ținte mari de suprafață, în primul rând portavioane”, a declarat una dintre cele două surse. Cealaltă sursă a precizat că această rachetă ar putea intra în serviciul unităților de rachete de coastă ale Marinei Militare. 

Unul dintre interlocutorii agenției ruse de știri a adăugat că, în ceea ce privește caracteristicile sale, Zmeevik se aseamănă cu rachetele Chinei de clasă similară DF-21D și DF-26, care au o rază de acțiune de până la 4.000 de kilometri. Compania NPO Mashinostroeniya din Reutov, care ar dezvolta noul tip de rachetă, nu a comentat aceste informații pentru TASS.

Această companie a dezvoltat și produce produse hipersonice Zircon (rachete anti-navă care pot lovi atât nave de suprafață, cât și submarine), echipamente de luptă Avangard pentru rachetele balistice intercontinentale UR-100N UTTKh și Sarmat, precum și sisteme de rachete de coastă Bastion dotate cu rachete supersonice „Onyx”. 

În martie, Anatoly Svintsov, directorul general adjunct al NPO Mashinostroeniya, a declarat că întreprinderea avea o mare întârziere în ceea ce privește versiunea de aviație a rachetei Zircon. Potrivit acestuia, „Zircon” a fost inițial dezvoltată atât în versiunea pentru marină, cât și în cea de aviație, iar „clientul a decis în prima etapă să intensifice lucrările de creare a unei versiuni pentru marină a rachetei”.

Rusia pare să deruleze în prezent, în contextul războiului din Ucraina, o intensă campanie de dezvoltare de noi arme de luptă. Cel mai recent exemplu, potrivit presei germane, îl reprezintă noul submarin K-329 Belgorod, care poate transporta 6 torpile nucleare și care intrat deja în serviciul armatei ruse. Acesta este cel mai mare submarin nuclear din lume și este supranumit de experți „arma apocalipsei”.