Rusia, China și Iran vor discuta programul nuclear iranian pe 22 iulie la Teheran

21/07/2025 -13:11
Imagine

Pe 22 iulie, reprezentanți ai Rusiei, Iranului și Chinei se vor întâlni la Teheran pentru a discuta programul nuclear al republicii islamice. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghaei. Potrivit acestuia, atenția va fi acordată inclusiv amenințărilor din partea țărilor europene de a activa mecanismul snapback, care presupune reintroducerea sancțiunilor Consiliului de Securitate al ONU, scrie Kommersant.ru

„Mâine, la Teheran, va avea loc o întâlnire trilaterală între Iran, China și Rusia, una dintre principalele teme fiind discutarea problemei nucleare, în special chestiunea reintroducerii sancțiunilor”, a declarat Esmail Baghaei jurnaliștilor.

Pe 20 iunie, la Geneva, au avut loc ultimele negocieri între Iran și țările europene. Pe 16 iulie, SUA, Marea Britanie, Franța și Germania au stabilit ca termen-limită pentru reluarea negocierilor cu SUA privind acordul nuclear sfârșitul lunii august. În cazul în care Iranul refuză aceste condiții, țările europene au promis să reactiveze sancțiunile Consiliului de Securitate al ONU, care au fost ridicate în 2015 în schimbul limitării programului nuclear iranian.

Acordul prevede mecanismul snapback, adică reintroducerea tuturor sancțiunilor Consiliului de Securitate al ONU în cazul în care Iranul refuză negocierile.