România va importa un miliard de metri cubi de gaze din Azerbaidjan

06/02/2023 -10:08
Imagine

Romgaz și Socar Trading, filiala companiei naționale petroliere a Republicii Azerbaidjan (Socar), au semnat vineri, la Baku, un nou contract individual pentru livrarea de gaze naturale azere în România.

"Încheierea acestui document juridic reprezintă o continuare și consolidare a bunelor relații de cooperare dintre cele două companii și a relațiilor contractuale care au la bază un acord cadru încheiat în luna noiembrie 2022 pe termen nelimitat", a transmis Romgaz printr-un comunicat de presă, transmite Mold-street.com.

Contractul prevede posibilitatea livrării unor cantități de până la 1 miliard metri cubi până în 31 martie 2024 și va intra în vigoare pe 1 aprilie 2023 prelungind astfel cadrul contractual stabilit prin primul contract individual încheiat de companii pe 16 decembrie 2022.

"Semnarea acestui contract demonstrează încă odată excelenta colaborare dintre SNGN ROMGAZ SA și compania SOCAR, colaborare inițiată încă la începutul anului trecut și oficializată prin semnarea unui Memorandum de Înțelegere în luna iunie 2022.

Părțile își propun continuarea relațiilor de cooperare atât în ceea ce privește perfectarea mecanismelor de livrare a gazelor naturale azere pe piața din România cât și în scopul explorării unor noi posibilități de colaborare în vederea punerii în practică a unor proiecte reciproc avantajoase în domeniul energetic", a mai transmis compania românească.

Menţionăm că primul contract încheiat de companii pe 16 decembrie 2022, permite livrări planificate de gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2023, prin Coridorul Sudic, utilizând capacitățile de transport ale conductelor TAP, IGB, precum și ale sistemelor de transport ale Bulgariei și României.

Cooperarea dintre România și Azerbaijan în domeniul energiei cuprinde mai multe paliere: petrol, gaz, GNL și energie verde. 

Amintim că în perioada 2-3 februarie 2023 la Baku a avut loc a 9-a Reuniune ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze, la care alături de Președintele României, Klaus Iohannis şi Președintele azer Ilham Aliyev, au participat şi comisarul european pentru energie, Kadri Simson, dar şi oficiali din mai multe ţări, precum Azerbaidjan, Turcia, Italia, Marea Britanie, Georgia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Albania, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia, Ucraina, Croaţia.