Potrivit Ministerului Infrastructurii, este vorba despre încă 1585 de tone, din cele 14500 de tone, pentru completarea rezervei de stat, scrie tvrmoldova.md.
Reprezentanții Agenției Rezerve Materiale a Ministerului de Interne spun că cele 28 vagoane recepționate, ieri, completează 60% din volumul total de păcură contractate de autorităţi. Păcura va fi utilizată de centralele de termoficare pentru producerea energiei electrice și a căldurii.
În 17 octombrie, România a livrat Republicii Moldova 1600 de tone de păcură. Prima tranşă a fost recepţionată în 26 septembrie.
În 7 octombrie, în urma reducerii volumelor de gaze naturale, Agenția Rezerve Materiale a eliberat din rezerva de stat 8 mii de tone de păcură pentru Termoelectrica.