În România, bacșișul de la restaurant va apărea pe bonul fiscal și va fi impozitat, din 2023

13/12/2022 -15:30
Imagine

Camera Deputaţilor României a adoptat marţi, 13 decembrie, proiectul de lege care reglementează bacşişul, stabilind că nivelul oferit va fi de maxim 15% din valoarea consumaţiei, va putea fi plătit pe card şi va fi impozitat.

S-au înregistrat 189 voturi ”pentru”, 34 ”împotrivă” şi 4 abţineri.

Proiectul de lege reglementează definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestei sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acesteia de veniturile încasate de către operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării bacşişului, scrie ziare.com.

Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 - ”Restaurante”, 5630 - ”Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

Bacșișul nu poate fi asimilat, din punctul de vedere al TVA, unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.