Ofițerii Direcției investigații criminale a INI, împreună cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, procurorii PCCOCS și Direcția investigații analitice a INI, au reținut patru persoane din Hîncești, suspectate că au încercat să transporte ilegal peste Prut doi cetățeni ai Nepalului contra sumei de 9.000 de euro.
Suspecții sunt cercetați și pentru tentativa de tâlhărie asupra celor doi nepalezi, încercând să le ia suma rămasă de 800 de euro. Schema infracțională a fost pusă la cale de un bărbat care în 2023 a ispășit o pedeapsă de cinci ani pentru jaf și de nepoata sa, condamnată recent pentru transmiterea drogurilor în penitenciar.
Cei doi, împreună cu un taximetrist, au transportat seara victimele către o carieră, sub pretextul că îi duc în România. Acolo îi aștepta al patrulea membru al grupului, condamnat anterior pentru furt, care a încercat să-i atace cu un cuțit pentru a le fura banii destinați trecerii ilegale a frontierei.
Intervenția promptă a polițiștilor, bazată pe informații operative, a prevenit tâlhăria. Suspecții, cu vârste între 32 și 58 de ani, au fost plasați în arest preventiv la solicitarea procurorilor, beneficiind de prezumția nevinovăției conform legii. Ancheta continuă pentru elucidarea completă a cazului.