Un minor de 15 ani a fost reținut în flagrant în timp ce prelua o cantitate impunătoare de droguri dintr-o fâșie forestieră din Chișinău. Potrivit Poliției, acesta acționa împreună cu alte persoane originare din Chișinău și Strășeni, într-o rețea coordonată de un deținut din Penitenciarul nr. 9 Pruncul, aflat la închisoare pentru infracțiuni similare.
Anchetatorii susțin că deținutul transmitea instrucțiuni complicilor prin telefon și l-ar fi recrutat pe minor pentru preluarea și distribuirea substanțelor. „Drogurile erau ascunse de complicii deținutului și urmau să fie vândute prin intermediul magazinelor online de pe aplicația mobilă Telegram”, a comunicat Poliția. În urma perchezițiilor efectuate în celula acestuia, a fost depistat și ridicat telefonul mobil folosit la coordonarea activităților.
În total, oamenii legii au confiscat 4 kilograme de droguri – mefedronă și cocaină – cu o valoare estimată la peste 2.500.000 de lei. Minorul este cercetat în stare de libertate, iar toți cei implicați riscă pedepse cu închisoarea între 7 și 15 ani.
Poliția continuă investigațiile pentru identificarea tuturor membrilor rețelei și documentarea întregului lanț de distribuție.