Republica Moldova, lider la progrese în procesul de aderare la UE. Comisia Europeană: „Chișinăul a avansat cu viteză accelerată”
Republica Moldova a înregistrat cele mai mari progrese într-un singur an pe drumul aderării la Uniunea Europeană, potrivit Pachetului anual de extindere al UE, prezentat de comisara pentru Extindere, Marta Kos, în fața Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European.
Chișinăul se aliniază în proporție de 98% Politicii Externe și de Securitate Comune a UE și speră să finalizeze negocierile de aderare pe capitole până în 2028, deși acestea nu au început încă oficial. Comisara Marta Kos a subliniat că procesul de screening cu Moldova și Ucraina a fost deja finalizat, iar Consiliul UE ar putea deschide toate clusterele de negociere cu ambele state până la finele lunii noiembrie.
Raportul Comisiei Europene evidențiază progrese substanțiale și în Muntenegru și Albania, în timp ce Ucraina a demonstrat angajament față de reformele europene, în ciuda războiului. Serbia a încetinit ritmul reformelor, iar Georgia a înregistrat un „regres democratic fără precedent”.
Comisara Kos a avertizat că anul 2026 va fi „un moment al adevărului” pentru toate țările candidate, când se va vedea dacă pot transforma progresele tehnice în reforme durabile, ancorate în valorile democratice și statul de drept.
Președinta Maia Sandu a mulțumit Comisiei Europene pentru recunoașterea progreselor și a transmis că „Uniunea Europeană se poate baza pe noi”.
Moldova a obținut statutul de țară candidată la UE în iunie 2022 și a început procesul de evaluare în 2023, Bruxellesul recunoscând constant eforturile Chișinăului în consolidarea statului de drept și alinierea la politicile europene, în pofida presiunilor externe.