Republica Moldova ar putea asambla autobuze electrice începând cu anul curent

22/02/2022 -15:13
Imagine

Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a întreprins o vizită de lucru la Compania Tehnico-Științifică Informbusiness, membră fondatoare a Asociației Companiilor din Industria Electronică din Moldova (ACEM).

În cadrul întrevederii, președintele ACEM, Vitalie Eșanu, a prezentat activitățile Asociației, perspectivele de dezvoltare ale industriei de electronică, dar și principalele provocări cu care se confruntă membrii ACEM, transmite Radio Chișinău.

Ministrul a vizitat spațiile de producere și laboratoarele de testare a echipamentelor proiectate și produse de ÎTS Informbusiness, dar și a asistat la testarea în regim real a unei instalații de electronică de putere. 

Ministrul Gaibu a apreciat înalt inovarea și planurile ambițioase ale producătorului autohton.

Pentru perioada 2022-2023, Asociația și-a propus implementarea unui proiect investițional de asamblare a electrobuzelor în Republica Moldova. Echipamentele vor fi exportate inclusiv în Uniunea Europeană și Comunitatea Statelor Independente (CSI). 

Pentru anul 2023, compania prevede lansarea producerii în serie a echipamentelor electronice, care vor permite o autonomie pentru electrobuze de până la 300-400 km, precum și majorarea vitezei electrobuzelor până la 120 km/h. 

Testarea acestor echipamente este în derulare la ÎTS Informbusiness. 

Pe parcursul lunilor martie-aprilie 2022, echipamentele prezentate urmează să fie livrate la uzina MAZ din Belarus, unde va fi asamblat primul electrobuz cu mers autonom de 300-400 km.